Îți place? Click aici să îi dai SHARE!
Cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Național-Concurs de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești „Gigi Rădulescu” s-a încheiat la Techirghiol după două seri dedicate talentului, emoției și muzicii ușoare românești. Evenimentul a reunit tineri interpreți din întreaga țară, care au urcat pe scena Teatrului de Vară „Jean Constantin” și au oferit publicului momente artistice apreciate atât de spectatori, cât și de juriu.














Prin prestațiile lor, concurenții au demonstrat pasiune, perseverență și un nivel artistic remarcabil, transformând competiția într-una echilibrată și valoroasă. Misiunea juriului de a stabili clasamentul final nu a fost deloc ușoară, având în vedere calitatea interpretărilor și potențialul artistic al participanților.










La finalul deliberărilor, premiile ediției aniversare au fost acordate astfel:
Trofeul „Glasul Speranțelor” – Holingher Anka-Andreea Bryana
Premiul I – Anghelescu Eduard
Premiul II – Ciobanu Ana Maria Ștefania
Premiul III – Moldovan Codruța Ana Maria
Mențiune – Racu Delia Andreea
Premiul Juriului – Stoica Eduard Florentin
Gala Laureaților a reprezentat momentul culminant al festivalului și a inclus un emoționant portret artistic dedicat compozitorului Nicolae Caragia, precum și momentul aniversar „Remember 2002–2026”, care a readus în atenția publicului cele mai importante repere din istoria celor 25 de ediții ale festivalului.












În încheiere, spectatorii s-au bucurat de recitalurile susținute de Ovi Jacobsen, Nicolae Caragia, Rodica Rodion și Ovidiu Komornyik, artiști care au oferit un final memorabil unei ediții aniversare desfășurate sub semnul excelenței artistice.
Prin continuitate, profesionalism și nivelul ridicat al participanților, Festivalul Național-Concurs de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești „Gigi Rădulescu” își consolidează statutul de reper al muzicii ușoare românești și de platformă de afirmare pentru noile generații de interpreți.
La finalul evenimentului, organizatorii au transmis felicitări tuturor concurenților pentru talentul și efortul depus, laureaților pentru performanțele obținute, profesorilor coordonatori și membrilor juriului pentru profesionalism și implicare. Totodată, au adresat mulțumiri publicului prezent, a cărui susținere contribuie, an de an, la succesul și prestigiul festivalului.
Festivalul Național „Gigi Rădulescu” își încheie astfel ediția aniversară cu promisiunea unei noi întâlniri dedicate muzicii românești de calitate și tinerelor talente, la ediția viitoare.
Sursa foto: Primaria Techirghiol și Iulian Constantin Soceanu
Îți place? Click aici să îi dai SHARE!