Îți place? Click aici să îi dai SHARE!

Turiștii care aleg ca destinație de vacanță orașul #Techirghiol vor avea ocazia să viziteze singura grădină botanică de pe litoralul românesc.

Grădina Botanică Techirghiol este parte integrantă a proiectului ‘Arta grădinăritului transfrontalier la Marea Neagră’, realizat în colaborare cu Grădina Botanică din Balcic și având ca parteneri Universitatea ‘Ovidius’ din Constanța, Centrul Cultural ‘Palatul Regal din Balcic’, Universitatea ‘Sofia’ și Primăria Balcic.

Finanțarea proiectului, în valoare de 1.288.217 de euro, a fost asigurată din fonduri europene, prin Programul de Cooperare Transfrontalieră România — Bulgaria 2007-2013. Pe întreaga suprafață au fost sădite, pe terase, peste 20.000 de plante, arbori și arbuști, din cadrul a 100 de specii botanice, a fost amenajată o cascadă cu lac artificial, alei, pergole, chioșcuri și foișoare și a fost construit un pavilion administrativ cu săli pentru conferințe sau activități culturale, precum și o seră pentru plantele exotice și colecția de cactuși.

În zona parcului dendrologic a fost amenajată și o tablă pentru un joc de maxi-șah și au fost amplasate două replici ale unor statui reprezentând-o pe Regina Maria și pe Regele Mihai I.

Fotografiile sunt prelate de pe pagina oficiala de socializare Grădina Botanică Techirghiol pe care va invitam sa o studiati pentru mai multe informatii despre acest frumos si relaxant spatiu de recreere al statiunii.


Îți place? Click aici să îi dai SHARE!