Îți place? Click aici să îi dai SHARE!

01 – 04 septembrie 2022

Festivalul de Artă din Techirghiol este o inițiativă culturală independentă ce își propune să dea naștere unui context de exprimare a efervescenței de creație pe litoral. ???

Anul 2022 este anul de debut al festivalului, tematica primei ediții atât prin conținut, cât și prin idee conceptuală este cea ‘RETRO’ precum un omagiu adus Techirghiolului de odinioară, orașul boem și plin de povești numit “acasă” de unii dintre marii artiști ai țării precum Constantin Tănase, Jean Constantin și alții. Tema aleasă provocând participanții la sentimentul de nostalgie și interes față de frumosul de altădată, o retrăire a farmecului timpurilor de demult. ✨

Festivalul de Artă are două secțiuni: una de film și cealaltă de teatru, însoțite de numeroase evenimente dedicate publicului de toate vârstele: spectacole pentru copii, competiție de scurtmetraje produse independent, spectacole de stradă, proiecții de filme; ateliere de film și improvizație, întâlniri cu personaje de poveste film și multe alte suprize.

Anul acesta înseamnă nașterea unei tradiții pe care ne-o dorim perenă, o tradiție care a existat pe aceste meleaguri cândva, poate într-o altă formă, dar a cărei mărturie o mai găsim înscrisă în estetica clădirilor, în sculpturile ce populează parcul central, în edificiile de spectacole deja existente, dar mai ales în poezia locului care a atras iubitorii de frumos din toate timpurile.

? Biletele pentru ateliere se achiziționează la intrarea fiecăruia, programul complet va fi afișat în curând.


Îți place? Click aici să îi dai SHARE!