Îți place? Click aici să îi dai SHARE!

Reorganizarea, reabilitarea, modernizarea, extinderea şi dotarea cu echipamente medicale moderne și performante sunt obiectivele finale ale Secţiei de recuperare neuropsihomotorie a copiilor din cadrul Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Techirghiol, prin investiția in curs de execuție, finanțată prin Subprogramul “Unități sanitare” de către Compania Națională de Investiții, in cadrul “Programului național de construcții de interes public sau social”, valoarea totală a investiției fiind de 71.796.489,17 lei.

“Secţia de recuperare neuropsihomotorie a copiilor din cadrul Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Techirghiol va suporta transformari majore, de la reparații capitale ale clădirilor existente și reconfigurarea funcţiunilor până la extindere şi dotări cu echipamente noi. Estimam ca, în mai puțin de doi ani, proiectul sa fie finalizat cu succes.” a declarat managerul Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Techirghiol, Elena-Roxana Țucmeanu

Se va realiza consolidarea şi modernizarea corpului A, toate saloanele având baie proprie. Astfel, vor fi 10 saloane cu 4 paturi, 30 de saloane cu 2 paturi, câteva rezerve cu un pat, 47 de grupuri sanitare, un club și încaperi administrative. Extinderea pavilionului va dispune de scară de evacuare în caz de situații de urgență.

Alaturi de extinderea si modernizarea sălii de mese la o capacitate de 180 de locuri, suplimentarea capacitații de cazare se va face prin construirea unei cladiri noi, aproape finalizată la aceasta dată, cuprinzand 13 saloane cu 3 paturi, 15 saloane cu 2 paturi, 38 de grupuri sanitare, cateva rezerve cu un pat, o gradiniță, linie de gardă și spații administrative.

“Vrem să creăm pentru micii noștri oaspeți un spațiu modern al relaxării prin terapie, îmbinând plăcutul cu utilul, siguranța și confortul. Cele două piscine terapeutice cu apă sărată din lacul Techirghiol ale bazei de tratament vor fi dotate cu echipamente corespunzătoare, cu gospodarie de nămol sapropelic si centrală termică proprie. Sistematizarea verticală a incintei va presupune atât acces cu lifturi cât si drumuri și platforme specifice. Spațiul exterior va deveni un frumos parc pentru joacă, cu dotari pentru deplasarea în fotoliul rulant si un întreg ansamblu de echipamente specifice: cățărătoare, rampe, leagăne, carusel și balansoare. Avem în plan realizarea unui sistem de iluminat perimetral, de supraveghere video și de control a accesului în incintă, dar si Wi-Fi la dispoziția pacienților.” a adăugat managerul  SBRT.

Secţia de recuperare neuropsihomotorie a copiilor din cadrul Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Techirghiol va dispune de aparatură medicală performantă, de ultimă generație. Pe lângă cele existente, pentru tratamentul spasticității, al contracturilor, fibrozelor din patologia neurologică și musculo-scheletală, se ia in calcul achiziționarea și punerea în funcțiune a unui echipament Shockwave Focusat, un echipament Deep Oscilation pentru tratarea afecțiunilor neurologice și o regenerare mai rapidă după interventii chirurgicale dar si in tratamentul fibrozelor și contracturilor organizate din scolioze, iar pentru tratarea patologiilor musculo-scheletale, neurologice și pulmonare, un echipament  de tratament al patologiilor mitocondriale prin hipoxie-hiperoxie intermitentă – CellAirOne.

“Obiectivul final este să le redăm copilaria, bucuria si energia de care au nevoie pentru a-și croi un drum in viață in condiții normale, optime si egale, tuturor copiilor și tinerilor cu deficiențe neuropsihomotorii care ne trec pragul și să îi eliberăm pe părinți și aparținători de durerea de a-și vedea copiii în suferință. Când un copil suferă, intreaga familie suferă. De aceea, rezolvarea problemelor existente, creşterea numărului de proceduri si tratamente, precum şi necesitatea acreditării spitalului la un nivel superior, compatibil cu nivelul pregătirii personalului medical şi al activităţii realizate până în prezent, sunt prioritare pentru noi si le vom atinge, cu siguranță, la finalizarea acestui frumos și benefic proiect.” a încheiat managerul Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Techirghiol, Elena-Roxana Țucmeanu.


Îți place? Click aici să îi dai SHARE!