Îți place? Click aici să îi dai SHARE!

„Există momente, dar există şi locuri despre care poţi crede că au fost făcute să ilustreze un proverb. De exemplu acesta: Mens sana in corpore sano, cel evocat în scrierile lui Jivenal, ce vă evocă?

Dacă nu aveţi o amintire care să se lege direct de tema pe care romanii o considerau drept esenţială pentru aşezarea vieţii noastre într-un tipar al echilibrului, atunci chiar e păcat.

Dar să ştiţi că timpul nu e pierdut şi, în acest sens, aş vrea să vă vorbesc despre o experienţă absolut fabuloasă, revigorantă din mai multe puncte de vedere, încercată foarte de curând în Complexul balnear şi de recuperare din Techirghiol. Este, vă rog să nu mă credeţi întru totul pe cuvânt şi să testaţi singuri veridicitatea relatării mele, o locaţie care rivalizează la nivelul standardelor cu tot ce am văzut mai bun în acest gen de destinaţii în care se îmbină tratamente specifice cu unele generale, de tip antistres. În orice caz, mărturisesc cu ruşine, ceva ce nu mă aşteptam să găsesc acasă, mai ales după experienţele turismului socialist şi post-socialist, din ce în ce mai sărac şi manelizat naţional.” Citeste mai mult despre Complexul Balnear și de Recuperare C.A.A.

Articol preluat de pe site-ul oficial al Complexului Balnear și de Recuperare C.A.A.

Foto credit Statiunea Balneara Techirghiol


Îți place? Click aici să îi dai SHARE!